Știai că serialul Stranger Things este inspirat dintr-o poveste adevărată?

Putini sunt cei care stiu ca serialul Stranger Things este inspirat dintr-o poveste adevarata. Sezonul 1 in special, al carui fapte se apropie enorm de cele ale unui program militar infiintat in anii ’50 in Statele Unite ale Americii.

Iata o veste care cu siguranta ne va face sa privim Stranger Things cu alti ochi. Chiar daca serialul este considerat fictiune si nu are drept vocatie principala trasarea unor evenimente reale, totusi unele evenimente sunt inspirate din viata reala.

Serialul Stranger Things inspirat din programul MKUltra

Sezonul 1 al serialului Stranger Things pune in scena experientele conduse in cadrul unui laborator guvernamental situat in oraselul Hawkins. Aici descoperim o serie de experimente efectuate de catre Dr. Brenner, initial asupra mamei sale Eleven apoi asupra propriei sale fiice. Experiente inspirate dintr-un program militar condus de CIA in anii ’50 in Statele Unite ale Americii cunoscut sub numele de MKUltra.

Conform The Gardian, acest program secret CIA a inceput in anul 1950, campul sau de cercetare raspandindu-se destul de mult de la controlul spiritului la telepatie, trecand pe la al saselea simt, razboiul psihologic si vederea la distanta. Mai multe metode au fost folosite la acea epoca printre care consumul unei cantitati mari de droguri, LSD in special in speranta de a transforma acest drog halucinogen in serul adevarului, de a-l folosi asupra dusmanilor.

Experiente efectuate asupra unor persoane incapabile « de a se revolta »

In epoca programului MKUltra experientele au fost conduse asupra unor persoane care sufereau de boli mentale, prizonieri, dependenti de droguri sau chiar prostituate. Cu alte cuvinte, persoane incapabile « de a se revolta ». Conform informatiilor dezvaluite de un oficial din cadrul CIA pentru New York Times in 1999, o persoana a fost drogata timp de 174 zile consecutive. Metode care ne amintesc de experimentele efectuate asupra mamei lui Eleven, dezvaluite in sezonul 1 al serialului. De asemenea, se vorbeste despre rapiri de copii si includerea lor in cadrul acestor experimente. Se vorbeste despre povestea unui baietel din Montauk, Long Island care a disparut fara urma, fara ca cineva sa afle vreodata ce s-a intamplat cu el. Pe masura ce cercetarile cu privire la disparitia sa au avansat, familia si autoritatile au fost din ce in ce mai atrase de un mister extraordinar care implica experiente ultra-secrete ale Guvernului, forte naturale terifiante si o fetita extrem de ciudata. Serial care a devenit ulterior Stranger Things…

Acest program a fost oprit in anul 1973 si documentele care contin informatii despre experimentele realizate au fost in mare parte distruse. O serie de fapte condamnabile care ne vor face sa vedem acest serial Neflix cu alti ochi cu siguranta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *